De milă n-am nevoie, dar am nevoie de afecţiune şi înţelegere, de vorbe bune, niciodată nu o să fiu dură şi puternică, din păcate am o sensibilitate exagerată, îmi era bine lângă tine, dar tu ai obosit şi simţi că nu mă mai vrei. Nu vreau să te obosesc, voiam să simţi şi tu acelaşi lucru pe care îl simt eu, dar tu nu-l simţi şi spui că nu fac nimic, fac şi voi face tot mai mult, dar nu pot mai mult acum. Nu mă simt în stare, sunt obosită, sunt tristă tot timpul, o tristeţe care mi-a cuprins sufletul şi care nu iese din mine. Uneori mai ies din starea asta şi atunci am curaj şi îmi spun că voi face mai mult, dar apoi iar cad în tristeţe. Ce sa fac? Ştiu că nu mă înţelegi, dar din păcate pentru mine asta e situaţia.
nu mi-e bine deloc
dar deloc
nici psihic, nici fizic
nu pot respira deloc
cred că mor
- Îmi pare tare, tare rău, dar soluţia este una singură, cea pe care ţi-am spus-o eu, să faci rost de bani, să-ţi termini investigaţiile şi să te apuci să faci ce spun medicii.
- şi cum să fac rost de bani?
să merg pe centură?
e foarte simplu de spus...
şi să-ţi mai spun ceva
eu nu aveam nevoie de nici un infirmier, dar când ţi-e greu, atunci ai mai multă nevoie de cel care spune că te iubeşte
- Mă doare teribil ce-mi spui tu, chiar îmi produci şi mie suferinţă, dar asta nu ajută
- stai liniÅŸtit, nu te mai deranjez
- Încă nu ai nevoie de infirmier, dar dacă nu faci nimic din ce trebuie, şi tu ştii, vei avea.
- ţin regim cât pot , dar cum dracu să mă plimb când nu pot să respir
crezi ca e simplu?
eu acum abia respir
nimic nu e simplu
ce să fac
aşa a fost să-mi fie viaţa
sa fiu singură şi bolnavă şi să nu am pe nimeni alături de mine
- Nu-i o scuză.
- dar sper ca atunci când mor să nu curgă nimănui nicio lacrimă
- Fa ceva să o schimbi!
- ce să fac?
- Sunt oameni în situaţii mult mai dramatice şi totuşi fac ceva, speră, luptă.
- şi a mea e dramatică
sunt mai sensibilă
ÅŸi uite unde am ajuns
cine vine la mine când nu mi-e bine?
nimeni
dacă nu am putut să-mi fac foc, stau în frig
am crezut că te-am găsit pe tine, că eşti tu alături de mine
dar se pare că nu e aşa
- Eşti absurdă când spui asta! Cum să fiu langă tine când nu ştiu cine eşti? Trezeşte-te, rolul s-a terminat, suntem în viaţă! Cel mai important ar fi să ştiu că ai început să-ţi iei viaţa în mâinile tale.
- ÅŸtii ceva...
să vă duceţi toţi, dar toţi, naibii...şi tu, şi mama, şi toţi,
când mi-e greu îmi ţineţi teorii!
- Eu am ştiut că ai probleme, le-am aflat încet, încet, dar tot timpul am sperat să începi să faci ceva pentru tine, am înţeles că nu vei face nimic, niciodată.
- ţin regim cât pot
glicemia mi-e de câteva zile 170
am mai slăbit un pic
dar inima nu-mi dă pace
- Nu ştii dacă este inima de vină
- am palpitaţii şi nu pot repira
ÅŸi de acolo simt
- Du-te la urgenţă, acum, te internează şi-ţi faci investigaţii complete, fără bani
- tu vrei să mor acolo, să te las în pace
- Eşti egoistă când spui asta, chiar îmi pasă, dar fă ceva, acţionează! Te rooooooooooog! Merg să-mi fac de mâncare, mai trec...
Nu am mai trecut, nici atunci şi nici în următoarele zile, primeam mesaje disperate de la Maria, le citeam, dar, o vreme, nu i-am mai răspuns. Sufeream, starea ei se degrada cu fiecare mesaj, de fiecare dată voiam să-i răspund, dar mereu am amânat.

VIII

În paralel, conversaţiile online cu Doria se îmbogăţeau în fiecare zi.
- Bună dimineaţa, dragă prietenă! Chiar virtuală, prietenia ta mă bucură. Îţi mulţumesc! Gânduri bune.
- Mulţumesc şi eu! Observ accentul grav şi ferm pe care-l aşezi, în toate mesajele tale, pe prietenia... virtuală! Ca să ţin minte! Ca să observ! Ca să înţeleg punctul de vârf spre care e posibil gândul! Nu cumva să-mi zboare spre alte culmi. Tot cu cele mai bune gânduri, sunt ponderat-ofensivă, aşa că este ok, marşăm pe virtual!
- Te înşeli „copilă", dar o spui minunat, superb! Precizarea mea nu se vrea restrictivă, vreau doar, aşa cred, să mă protejez, să te protejez. Virtualul este o perversiune intelectuală, aşa cred eu, având în istoric experienţe relevante. Mi-aş dori tare mult să trăim mai aproape unul de altul, aş lupta pentru tine, te-aş căuta, cuvintele tale îmi spun că nu mi-ar părea rău, ştiu sigur asta, dar aşa..., simt că este mai bine pentru amândoi, să ne „întâlnim", din când în când, în virtual. Habar n-am ce va fi mai departe, eu simt mereu că nu prea mai am timp, chiar simt asta, dar merg mai departe. Gânduri bune!

*

- Bună dimineaţa şi o nouă săptămână a bucuriilor!
Şi pe mine mă preocupă trecerea timpului, iar curgerea lui în gol mă doare cumplit, mai ales de-o vreme...
Cam aşa începe un capitol dintr-o lucrare pe care sper să o finalizez! Sunt câteva consideraţii legate de timp şi de trecerea lui. Îţi doresc, ca pe tine, timpul să nu te doară niciodată!
- Buna dimineaţa! Îţi doresc ce-mi doresc şi mie: o săptămână intensă şi plină. Timpul mă doare demult. Scrii foarte frumos! Sunt online deoarece lunea încep munca la 8 şi nu la 7. Cafeaua merge bine la comp.
- Mulţumesc! Şi eu beau întotdeauna o cafea, cu „fetele" de la şcoală... Dar, cum mă trezesc cu noaptea în cap, beau una şi singură. Sau, uite, azi ca excepţie, povestind cu tine. E principalul meu viciu, cafeaua! Când îi simt, dimineaţa, aroma, trăiesc o stare de bine... Amăgitoare şi ea, desigur! De-abia, când observ că mereu o beau singură, dimineaţa şi-n weekend, înţeleg mai bine că farmecul unei cafele stă şi-n povestea din preajma ei, şi-n compania pe care o alegi.